Viitorul este în mâinile și în acțiunile noastre!
Planeta noastră este casă nu doar a prezentului, ci și a viitorului. Acest lucru înseamnă că ar trebui să ne intereseze în mod deosebit în ce fel o vom lăsa copiilor noștri. Sunt bine cunoscute neglijențele și distrugerile intenționate pe care omul le provoacă asupra Pământului. Legile guvernatoare fac în așa fel încât orice acțiune să aibă cel puțin un rezultat. Acest canon poate fi privit din două puncte de vedere. Pe de o parte, deschide o priveliște tristă, în care planeta suferă din cauza omului. Pe de altă parte, permite înflorirea speranței generată de gândul că prin acțiuni bune putem culege rezultate pe măsură.
Problemele Terrei se răsfrâng asupra noastră. Secetele produc foamete. Furtunile distrug culturi. Eroziunea stinge vieți. Inundațiile sufocă economii. În urma unora ca acestora nu rămân decât distrugere, pustietate și lacrimi. Specii de plante și animale care astăzi prosperă, mâine nu vor mai fi. Tabloul sumbru, de un plumburiu înfiorător, se pictează zilnic. Există însă o soluție: ca omul să dorească să își schimbe propriul comportament, să renunțe la goana după bani și putere. Să nu mai calce totul în picioare doar pentru a se îmbogăți cu faimă și avuție.
Câteva state au început, unele mai recent, altele de mai multe decenii, să aplice măsuri cu rol regenerator. În urma activității omenești, spații geografice întinse au rămas fără resurse, iar ecosistemele aferente lor în incapacitatea de a mai susține viața. Măsurile, în general, vizează refacerea echilibrului natural prin împăduriri și stimularea apariției vegetației.
Care sunt rezultatele destabilizării unui ecosistem?
Conform documentarului Regreenening the desert with John D. Liu (VPRO Documentary, 2012) există mai multe acțiuni care pot distruge un cadru natural. Agricultura intensivă secătuiește de resurse și determină pierderea unei părți importante a vegetației. Pe lângă aceasta, pășunatul, desfășurat de-a lungul unui interval de timp prelungit, are același efect. Într-un loc în care plantele sunt oricum rare, animalele vor consuma aproape orice tânăr vlăstar. În lipsa rădăcinilor care să le fixeze, pantele montane intră într-un proces accentuat de eroziune declanșându-se alunecări de teren cu efecte tragice. Reziduurile geologice luate de apă colmatează râurile, fapt care duce la inundații. Revărsarea apelor în afara albiei are ca rezultat împrăștierea particulelor geologice deasupra solului altădată fertil. Aceste particule pot fi luate de vânt și duse, sub formă de furtuni de nisip, în alte zone, având efect distrugător asupra faunei și florei. Iată doar câteva procese declanșate prin destabilizarea echilibrului unui ecosistem.
Același documentar prezintă câteva exemple de urmat, precum cel al Iordaniei sau al Rwandei. S-a constatat că pentru reducerea deșertificării este indicat să se pună accent pe utilizarea plantelor autohtone în procesele de împădurire sau de stimulare a reapariției vegetației. În Iordania s-a încercat interzicerea pășunatului într-un anumit spațiu. În doar trei ani au apărut rezultate remarcabile. Surprinzător a fost că în acel areal s-au descoperit și plante despre care s-a crezut că au pierit în totalitate. De fapt, plantele de talie mică stimulează apariția rezultatelor mult așteptate prin faptul că ele protejează solul de lumina directă a soarelui. Totodată, realizează o rețea de rădăcini și declanșează microclimate germinatoare de viață.
Apa ploii nu se infiltrează în sol în mod corespunzător în absența vegetației. În acest caz există șansele apariției unor viituri sau inundații dezastruoase. Cantitatea imensă de apă, în loc să aibă rol benefic, afectează solul. De aici și până la foamete nu mai este cale lungă.
De la Marele Zid Chinezesc la Marele Zid Verde
Înșiruirea acestor înlănțuiri între mai multe elemente naturale poate continua. La fel și demonstrația că ele afectează viața omului. Se cuvine însă a nu trece sub tăcere exemplul Chinei care, pentru a împiedica deșertificările, și-a propus să creeze Marele Zid Verde. Conform articolului China’s ‘Great Green Wall’ Fights Expanding Desert, scris de Alexandra E. Petri și apărut pe pagina National Geographic în 21 aprilie 2017, în același an peste 27 de procente din suprafața acestui stat erau ocupate de deșert, situație ce afecta în jur de 400 de milioane de oameni. Autoarea scrie că exemplul Chinei nu este unic, peste 24 de procente din suprafața întregului pământ fiind lipsite de vietăți și vegetație. În acest context, guvernul chinez a început, în 1978, să implementeze Three-North Shelterbelt Project, prin care s-a țintit plantarea a milioane de copaci de-a lungul intersecției pământului fertil cu zonele deșertice din nordul țării. Până în 2017 s-au plantat mai mult de 66 de miliarde de pomi, avându-se ca termen-limită pentru finalizarea proiectului anul 2050. Într-un alt articol, What is the ‘Great Green Wall’ of China?, Judy Shin notează, în 23 august 2021, pentru pagina earth.org, că prin Marele Zid Verde se are în vedere plantarea a aproape 88 de miliarde de acri de pădure sub forma unui perete care se întinde pe o lungime de circa 4500 de kilometri, având pe alocuri o lățime de aproximativ 1500 de kilometri. Se pare că până la data redactării textului rezultatele au fost mulțumitoare, numărul furtunilor de nisip reducându-se cu o cincime din 2009 până în 2014.
Un alt text, China’s Green Desert, apărut în 28 martie 2019 pe pagina Georgetown Law evidențiază un aspect interesant. Se menționează aici despre programul Grain for Green prin care China încearcă conversia pământului arabil în pământ împădurit. Acțiunea începută în 1999 a propus demersuri care să prevină eroziunea solului și să combată schimbările climatice. Principiul de funcționare este unul simplu. Fermierii sunt încurajați, prin beneficii financiare, să planteze pomi pe suprafața pământurilor agricole. În felul acesta a crescut cu mult numărul pădurilor din China. O problemă a acestui program este faptul că nu încurajează prin nicio măsură creșterea biodiversității în proaspetele zone împădurite. Beneficiile se primesc în funcție de cantitate și nu ținând cont de calitate. Prin urmare, fermierii au plantat speciile care s-au dovedit a fi cele mai profitabile. Din păcate, pe suprafețe mari au apărut monoculturi, dar și păduri constituite din arbori care nu sunt autohtoni. Combaterea eroziunii solului și a poluării este importantă, dar în aceeași măsură și susținerea biodiversității.
Creditul verde și plantările de copaci
Un alt proiect desfășurat în China este Kubuqi Ecological Restoration Project, menționat în articolul lui Anette Wiedenbach apărut în 5 februarie 2020 pe pagina Climate Scorecard, care vizează recâștigarea unor spații naturale degradate. Wang Wenbiao, conducător al unei fabrici de sare, situată în mijlocul deșertului, s-a confruntat cu neplăcerile provocate de nisip și, prin urmare, a determinat comunitățile locale să planteze copaci. În prezent, în jur de 6000 de km pătrați din Kubuqi sunt acoperiți de plante, fapt ce împiedică dunele de nisip să invadeze fermele și satele. Tot în același text se specifică și faptul că tehnologia digitală este utilizată pentru împădurire. În China există o aplicație prin care utilizatorii pot acumula „credit verde” pentru fiecare acțiune ce economisește energie sau reduce emisiile de carbon. Odată ce s-a acumulat suficient „credit” o companie va planta un copac. Până la începutul anului 2020 în acest mod s-au realizat 122 de milioane de plantări.
În loc de încheiere…
Iar acum te trezești în mijlocul unui nesfârșit întins arid. Cauți avid un firicel verde printre crăpăturile ce îți amintesc de conturul hărților. Dar nu dai de el nicicum. În toată întinderea aceea stearpă te simți neputincios. E clipa în care o lacrimă ți se prelinge de pe obraz și cade într-o crăpătură. De atât e nevoie.
Verdele va putea răzbi datorită lacrimii tale. La început va apărea timid, ițindu-și căpșorul prin marea aridă. Apoi, dacă-i vei oferi grija ta, va tot crește. Își va forma o familie. Iar fiecare membru al familiei va avea, la rându-i familie. Dacă derulăm scurta povestire înapoi îți mai amintești de la ce a pornit totul? Da! De la o lacrimă, de la un simțământ puternic. Nu aștepta până e prea târziu! Suntem aici și acum, așa că în aceste coordonate trebuie să acționăm. Chiar dacă imaginea de mai sus e rod al imaginației, aceasta poate deveni realitate dacă nepăsarea și individualismul vor continua să crească în același ritm susținut. E dificil să schimbăm ceva dacă nu evidențiem exemplul propriu. Într-un loc unde vei găsi o persoană grijulie față de natură, va apărea și a doua, apoi și a treia și tot așa. Tu ești cel care poate face asta și din propria casă, stradă, bloc, zonă, cartier, oraș. Iar vestea se va duce și se va tot duce până se va întoarce la tine. Iar în momentul când se va întoarce la tine, verdele va fi având rădăcini bine înfipte și închegate.
Noi suntem trecători, însă nu îți pare îmbucurătoare ideea de a dăinui peste timp printr-un gest pe care l-ai făcut, printr-un copac pe care l-ai plantat? Auzim peste tot că de noi depinde propria soartă, dar de fapt nu ne limităm doar la asta. Linia pe care o trasăm în viața noastră include mult mai mult. Cuprinde persoane, locuri, gânduri așternute, cuvinte rostite. Cum ar fi ca în interiorul desenului devenirii noastre să lăsăm moștenire și o pădure? Totul se destramă în jurul nostru, însă dacă noi nu vom acționa spre a schimba ceva, e foarte probabil să fim marcați de regrete. Plantează! Gestul tău contează!
